Avram se întoarce!** Vrea să obțină înapoi funcția de director FRF

Avram se întoarce!** Vrea să obțină înapoi funcția de director FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eliberat din arestul efectuat în dosarul „Șpagă în elicopter”, Vasile Avram își plănuiește pentru 2012 întoarcerea în fotbal. Și are de gând, pentru început, să obțină înapoi funcția de director FRF, din care a fost suspendat de Mircea Sandu în momentul declanșării scandalului.

Înainte de Crăciun, Vasile Avram a avut o întrevedere cu Mircea Sandu în care i-a comunicat acestuia dorința de a reveni ca director al federației pe probleme de administrație în arbitraj, dat fiind că nu are nicio interdicție în a lucra în fotbal și cu atât mai mult în arbitraj. Nașul nu i-a răspuns fostului șef al arbitrilor nici afirmativ, nici negativ, dar, dincolo de dorințele președintelui FRF, Avram va încerca revenirea în funcție bazându-se pe lege, respectiv va consulta avocați și va efectua un demers oficial.

Va lucra cu Ion Crăciunescu?

Până să fie acuzat de luare de mită, Vasile Avram deținea în paralel și funcția de director în cadrul federației și pe cea de președinte CCA. În ultima, Mircea Sandu l-a instalat pe Ion Crăciunescu, în timp ce postul de director este ocupat în continuare de Avram, aflat însă în stare de suspendare. Dacă Mircea Sandu va accepta revenirea lui Avram ca angajat FRF, se va ajunge la nostima situație ca Avram să lucreze cu Crăciunescu în arbitraj, știut fiind că aceștia sunt cei mai mari dușmani în prezent. Cert este, deocamdată, că Vasile Avram poate reveni în funcția de la FRF, dat fiind că, în momentul eliberării din arest, a obținut în scris din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție că poate desfășura și pe mai departe activitățile pe care le avea în fotbal.

E dreptul meu să pot revendica funcția de director FRF pentru că nimic nu îmi interzice să reiau această activitate. Să se înțeleagă că nu e vorba și de președinția CCA. Pe asta nu mi-o doresc!
Vasile Avram, fost președinte CCA

Directorul FRF pe probleme de arbitraj reprezintă un fel de executiv în arbitraj. Se asigură de implementarea deciziilor pe care le ia CCA, care ar fi legislativul
Vasile Avram, fost președinte CCA

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×